Durerile de masea si dintilogii

ANUNT PENTRU TOT POPORUL……

Tador, aulin, nurofen, algocalmin, ceapa, usturoi, bitter, tuica, muscaturi de perete si multe rugaminti acolo sus. Urasc durerile de masea!

Se stie din batrani ca durerea de masele nu te ia ziua la 10. Nu te ia pentru ca, daca la 10 dimineata incepe sa te doara o masea, traversezi strada si te duci la cabinetul stomatologic sa te tratezi. Nu, la 10 dimineata nu te ia. Te ia noaptea. Cand ti-e somnul mai dulce, atunci vine si durerea de masele. Si, culmea, cand ti-e tie somnul mai dulce si te ia durerea de masele, atunci ii este si stomatologului somnul cel mai dulce. Prin urmare, tre’ sa stai si sa suferi pana dimineata, cand vine stomatologul la serviciu. Si, culmea, dimineata nu te mai doare nimic. Prin urmare, nu te duci la dinţolog, ca doar nu esti nebun sa dai bani cand nu te doare, nu?


Dar la dentist merg destul de des. Am dintii buni, dar si cand se strica vreunul, nu ma iarta. Eu am ajuns la concluzia ca, la un moment dat, un dentist mi-a implantat ceva intr-o masea. Nu stiu ce, un dispozitiv care se leaga la un satelit, ceva cu GPS conectat la toti stomatologii din lume, ca altfel nu-mi explic.

Pe mine nu ma apuca durerea de masele oricand, nu. Nu ma apuca marti noaptea, nu ma apuca luni la pranz. Pe mine ma apuca vineri seara sau de sarbatori. Zici ca maselele mele sunt setate sa porneasca durerea in momentul in care s-a inchis si ultimul cabinet stomatologic.

In conditiile astea, am fost nevoita sa gasesc alta solutie. Si am gasit. E atat de simpla incat nici mie nu-mi vine sa cred ca nu m-am gandit la ea mai devreme. Pur si simplu nu mai dorm noaptea, ci ziua. Acum nu mai am probleme noaptea cu maselele. Stau relaxata, scriu, ma uit la filme si nici prin cap nu-mi trece sa caut dentisti. In schimb, cum se face ora 10-11 dimineata si vreau sa ma culc, cum incepe durerea de masele. Dar atunci deja e altceva.

Maine dimineata , cabinetele sunt deschise, imi pun dosul in masina si ţuşti la tanti doctor sa o frezeze si sa-i linisteasca nervii. Un saru’mana e destul pentru a-mi baga anestezie si freza in gura. Apoi urmeaza nasoleala cu sapatul pe canale de zici ca-ti foreaza-n creier, dar tot raul e spre bine. Iti cimenteaza caverna, ii dai banii, iti ureaza un sincer “La revedere!” (ca trebuie sa traiasca si gura ei) si o sa plec fericita acasa, fara Ibuprofen si fara dureri.


Tador, aulin, nurofen, algocalmin, ceapa, usturoi, bitter, tuica, muscaturi de perete si multe rugaminti acolo sus. Urasc durerile de masea!

Dragostea la distanta

Se spune ca marile iubiri nu se uita niciodata. Iar uneori chestia asta e  adevarata! Si cand  iubim intens, cu toata fiinta, cu tot sufletul, unele persoane ne raman pentru totdeauna acolo undeva,  intr-un colt al inimii rezevat numai lor pentru totdeauna. Iubirea cuprinde toate sentimentele din lume.  Gelozie, bucurie, tristete, fericire, dezamagire, dor, amagire, simpatie, mila, si multe alte  sentimente pe care le simti treptat sau in amestec . Fluturasi in stomac, nopti nedormite, clipe pe care nu ai vrea sa le mai traiesti vreodata, zambete, clipiri, priviri, atingeri pe care nu ai vrea sa le uiti niciodata.  Lucruri rele si bune. LUCRURI. Cum se poate ca niste lucruri simple sa formeze o forta atat de mare, e un mister. Iubirea este ceva unic.  Este un joc unic periculos, care merge jucat DOAR in doi. Cand jocul e jucat doar de o singura persoana iubirea se transforma in SUFERINTA. Iar atunci te intrebi: Oare merita sa lupti pentru persoana iubita? Merita sa astepti luni, ani dupa cineva?  Merita sa ierti totul doar pentru ca iubesti mai mult decat credeai o persoana?
Atunci cand iubesti nu tii cont de piedici, de defecte nici de lucrurile rele. Ma intreb, cati oameni mai lupta in ziua de azi pentru iubirea adevarata ? Cati  oameni indraznesc să se ridice si sa spuna : ”Eu lupt pentru ceva. Lupt pentru iubire. Lupt pentru ceea ce cred! Lupt pentru ceea ce simt! ”
E mai simplu si ma comod  ca atunci cand nu merge cu o persoana, sa incerci cu o alta…si tot asa. Dar atunci unde e invingerea? Unde e lupta?  Unde e aventura? Daca iubesti pe cineva, astepti si zece ani dupa acea persoana. Daca iubesti pe cineva esti in stare sa renuti la tine, la eul tau in favoarea celui de langa tine. Lasi fricile, desconsiderarile si indoielile acasa si LUPTI. Iar daca nu lupti inseamna ca nu iubesti cu adevarat.

Comoara ta este acolo unde este inima ta....

Un om viseaza o voce care ii spune sa se duca in Persia, unde va gasi o comoara. Atunci, omul porneste la drum, un drum lung, cu talhari, cu furtuni, fiind si aproape sa moara de foame in desertul care separa Alexandria de Persia, dar, in sfarsit, ajunge intr-un oras persan. Se intinde sa doarma in curtea unei moschei, in care la un moment dat intra niste hoti. Sunt arestati cu totii si dusi inaintea judecatorului, a Califului.

 Acesta il intreaba de ce se afla acolo. El spune: “Eu sunt din Alexandria, orasul lui Alexandru, si am venit aici pentru ca o voce mi-a spus ca daca ma voi duce in Persia voi gasi o comoara”.

 Atunci pe Calif a inceput  si rada  pana cand a inceput  sa-l doara maselele si spuse: “Omule credul, eu, la fel, am visat ca daca as merge la Alexandria, as gasi acolo o comoara si ca o voi gasi intr-o casa unde se afla un smochin si un cazan pentru apa, insa eu n-am crezut in asemenea lucruri”. Atunci hotaraste sa ii aplice omului o suta de bice. Amarat, egipteanul se intoarce in Alexandria si recunoaste in casa aratata  de Calif casa lui : aici erau smochinul si cazanul.  A sapat si gaseste comoara…

Oamenii surzi care nu aud cum striga iubirea

În mijlocul deşertului, un om cântă divin la vioară. Un leu se apropie, îi dă târcoale cântăreţului şi se aşază la câţiva paşi de el, mişcându-şi capul în ritmul muzicii. Mai vin doi lei şi se aşaza la fel, lângă cântăreţ. După încă ceva timp, vine un al patrulea leu care îl mănâncă pe cântăreţul nostru. Pe o creangă în apropiere, doi vulturi fac conversaţie:
- Ţi-am spus eu că dacă vine surdul s-a zis cu muzica?
Uneori, trăim între surzi. Nu ne bagă în seamă. Chiar ne înghit. De aceea trebuie să știm încotro se îndreaptă surzii, ca să nu nimerim între ei. E important și să nu surzim, ca să nu distrugem ce e frumos, divin. Probabil de aceea mi-a plăcut Blaga, cu *Eu nu strivesc corola de minuni a lumii, căci eu iubesc… *

Tot iubirea e rădăcina lucrurilor bune, care rămân veșnic!

P.S. Cu cei care au deficit auditiv nu am nimic, e doar o parabolă – nu vreau să mă trezesc acuzată că discriminez categoriile cu handicap! Cu ceilalți *surzi* am eu ce am; de fapt ce am? O mare milă pentru ei, că trăiesc degeaba.

Un nou inceput

 Sincer sper la o minune în viaţa mea, o minune care să mă ducă exact la nivelul la care trebuie să fiu, la fel de sufletista, atenta la detalii, iubitoare, sensibila, dar cu un caracter de fier. Este un cuvânt greu şi până acum clar nu l-am putut căra după mine. Ce-i drept, cred că sunt frustrata şi ăştia din jurul meu au învăţat în timp cum să profite de mine. Ce diabolic a sunat!

    În continuare îmi iau palme şi în continuare îmi zic “Gata, mi-a ajuns! Trebuie să fac ceva!”. Momentul respectiv trece şi la următorul mă ţin şi cu dinţii de refelxele mele de slăbiciune. Uit ce mi-am propus şi aşa nu fac nimic. Bine, după ce am făcut aceeaşi greşeală, regret din nou. Am început să mă accept aşa cum sunt şi pentru că am văzut că nu mă pot schimba, am lăsat-o baltă cu marile mele planuri.

     Fie că dau de înţeles ceva, fie că spun ceva în faţă, fie că fac ceva, fie că nu fac nimic, fie că simt ceva, gândirea mea şi în cele din urmă acţiunile mele, sunt reţinute de sentimentul de a nu răni în vreun fel. Mi-am dat seama că iubesc prea mult lumea ca un tot unitar şi că nu fac rău nici prin gânduri. Din reflex fac lucrurile în aşa fel încât oricine intră în contact cu mine să nu se simtă cumva ofensat sau jenat din cauza a ceea ce am spus sau am făcut. Asta îmi dă de înţeles că sunt slaba. Poate slaba  de înger, zic. Păcatul, vina şi dezamăgirea îmi aparţin în această privinţă.

     Nu ştiu care ar fi problema mea. Sau problemele mele, pardon. Ştiu că am şi sunt legate de comportament, dar dacă intru mai adânc, sunt legate de suflet. De acolo pleacă totul. Am încercat să fiu rea şi am reuşit, dar nu a meritat. Nu ştiu ce ar trebui să mă caracterizeze şi mai ales ce ar putea să mă schimbe. Schimbări peste schimbări, de fapt nu m-am mişcat de la locul meu. Îmi este frică să mă gândesc că am reuşit să mă schimb pentru că risc să aflu că în tot acest timp m-am minţit.

     M-am relaxat, am reflectat, m-am eliberat de energii negative, mi-am dat un refresh, am căpătat curaj şi cu toate astea nu am găsit răspunsuri despre mine. De ce aşa, de ce nu invers, până când, oare… şi tot aşa. Am pretenţii ca din momentul în care voi pleca, să plec cu adevărat şi când mă voi întoarce, să îi aud pe toţi spunând “Te-ai schimbat!”. Atunci chiar nu o să-mi pese de ce vor ei să mai fiu, din moment ce mă simt răzbunata pe elementele ce ţin de mine şi în acest moment nu mă ascultă pentru a-mi fi mai bine.