miercuri, 4 decembrie 2013

Oamenii surzi care nu aud cum striga iubirea



În mijlocul deşertului, un om cântă divin la vioară. Un leu se apropie, îi dă târcoale cântăreţului şi se aşază la câţiva paşi de el, mişcându-şi capul în ritmul muzicii. Mai vin doi lei şi se aşaza la fel, lângă cântăreţ. După încă ceva timp, vine un al patrulea leu care îl mănâncă pe cântăreţul nostru. Pe o creangă în apropiere, doi vulturi fac conversaţie:
- Ţi-am spus eu că dacă vine surdul s-a zis cu muzica?
Uneori, trăim între surzi. Nu ne bagă în seamă. Chiar ne înghit. De aceea trebuie să știm încotro se îndreaptă surzii, ca să nu nimerim între ei. E important și să nu surzim, ca să nu distrugem ce e frumos, divin. Probabil de aceea mi-a plăcut Blaga, cu *Eu nu strivesc corola de minuni a lumii, căci eu iubesc… *
Tot iubirea e rădăcina lucrurilor bune, care rămân veșnic!
P.S. Cu cei care au deficit auditiv nu am nimic, e doar o parabolă – nu vreau să mă trezesc acuzată că discriminez categoriile cu handicap! Cu ceilalți *surzi* am eu ce am; de fapt ce am? O mare milă pentru ei, că trăiesc degeaba.